Amu ci-că era într-un sat un ţăran. şi ţăranul acela a eşit odată în ţarină să samene nişte păpuşoi. şi cum semăna el, tocmai atunci s-a nimerit să treacă pe-acolo Hristos şi cu Sfântul Petrea. Hristos să nu tace molcum şi să-şi caute de drum?
- Da ce semeni acolo, om bun, întrebă el.
- Ia, nişte pule semăn, răspunse ţăranul cu obrăznicie.
- Pule ai zis că semeni, pule să dea Dumnezeu să se facă, zise Hristos, blagoslovind semănătura din treacăt cu amândouă mâinile, şi apoi se tot duse în drumul său cu Sf. Petrea, care nu-şi putea stăpâni mierarea de cuvintele ce auzise că au eşit din gura lui Hristos, pentru că niciodată nu mai vorbise Mântuitorul aşa de buruenos.
ţăranul, după ce mântui de semănat se întoarse acasă. Apoi, la vremea prăşitului a venit de a prăşit păpuşoii după rânduială şi iar s-a întors acasă. Dar când vine la cules, ce să vadă? În loc de păpuşoi, de fiecare strujan erau câte trei-patru drăgăleţe de pule, care-de-care mai îmbojorate, mai dârze şi mai răsbelite!...
- Ptiu! drace, iaca ce s-au ales de muncuşoara mea de toată vara, zice ţăranul, scărpinându-se în cap şi trântind cuşma de pământ cât ce putu. Asta n-am păţit-o de când m-a făcut mama... 'tu-i maţele aerului! - Ei, ei! Amu ce-i de făcut? - 'Tu-i-aş descântecul celui cu blagoslovenia, că pocit a mai fost la gură.
şi cum şedea ţăranul uimit, numai iacă ce trecea pe-acolo un potâng de babă.
- Bună-vremea, om bun, zise ea.
- Să-mi bag genunchiul in vâjoiul cui ştiu eu, mătuşă, zise ţăranul îndrăcit de năcaz...
- Dar ce, Doamne iartă-mă eşti aşa măscărăgios, măi omule, zise baba posomorâtă. Nu ţi-i oarecum să vorbeşti aşa, de faţă cu o bătrână ca mine?
- D-apoi cum să mai vorbesc şi eu, mătuşă, când vezi cum ş-a făcut Dumnezeu râs de muncuşoara mea. Da’, la sărăciea în care mă găsesc, pule-mi trebuiesc mie? Uite colo pe ogor, ş-apoi mai zi şi dumneata dacă ai ce...
Când se uită baba pe ogor, îşi pune mâinile în cap de ce vede... pule şi iar pule, belite şi răsbelite ,în toate părţile.
- Vai de mine şi de mine, nepoate! Asta încă-i una.
- Ba dac-ar fi numai una, ce ţi-ar fi, mătuşă! Dar aşa sunt sute şi mii de mii, în cur să le ţii!.. 'Tu-i aşa şi pe dincolo că nu ştiu ce să mai fac. Îmi vine să mă spânzur, nu altceva.
- Ia las', nepoate, zise baba uitându-se cu jale la pule… De unde ştii c-aista nu-i un noroc de la Dumnezeu pentru dumneata?
- Norocul aista să nu-l mai dea Dumnezeu nici duşmanilor mei, mătuşă, dar unde s-a mai auzit o chiznovăţie ca asta – să mănânci pule în loc de păpuşoi! Ia învaţă-mă şi dumneata ce sa fac? căci pe mine nu mă mai ajunge capul.
Stă ea baba oleacă pe gânduri şi apoi zice:
- Nepoate, eu te-aş învăţa ce să faci ca să te desfaci de dânsele răpede - răpede şi să scoţi bani înzăcit şi însutit decât pe păpuşoi, dar ce mi-i da?
- Ce spui, mătuşă? Învaţă-mă, că ţ-oiu da ce mi-i cere şi un vrav de pule pe deasupra...
Când a auzit baba de pule, i-a zvâcnit inima... căci îi curgea ochii după dânsele, când le vedea aşa de zdravene şi bârzoete...
- Apoi eaca ce să faci, nepoate: încarcă-le în car şi le du la târg că ai sa le vânzi ca chiperiul. Dar mânca-te-ar norocul să te mănânce, acum trebue sa las ruşinea laoparte şi să te învăţ cum ai să înveţi pe cumpărători a le întrebuinţa.
- Că bine zici, mătuşă, ia spune-mi, rogu-te!
- Când a fi să le vie dor de pulă, s-o şuere cum şueri oile la strunga… şi atunci, numai să-ţi poată curul... Iară când s-ar sătura de ea, să zică: ho! ho! haram nesăţios. şi atunci pe loc se moae şi te descotoroseşti de dânsa.
şi drept dovadă, baba îşi înfăşcă o mătrăgană, care era mai mare, de pe un strujan, şi începe s-o pue în lucrare cum se cade…
ţăranul a încremenit, când a mai văzut şi asta...
- Dar de unde ai aflat meşteşugul ista? mătuşă, zise el cu mierare.
- Hei, hei! nepoate, pe unde culege dracul surcelele, eu am tăiat lemne… Nu mă mai întreba cum, şi zi bogdaproşti că ţ-am deschis ochii ce să faci...
ţăranului atâta i-a trebuit. Da babei ce-i făgăduise, apoi se duce acasă, îşi pune scoarţele la car şi-l înfundă bine, înjugă boii, se întoarce la ogor încarcă un car zdravăn de pule - şi la târg, băete, cu dânsele la vânzare.
- Hai la pule, hai la pule! Pule zdravene şi tari pentru jupânese mari...
O cucoană văduvă, auzind aşa vorbe din gura ţăranului, trimite o slujnică să-l cheme la dânsa ca să-i dea un colb...
Slujnica se duce şi cheamă pe ţăran. şi cum vine ţăranul, cucoana îl şi ia la trei parale, zicând:
- Dar bine, măi ţărane, ce porcării spui pe lângă cerdacul meu, că te mănâncă mama dracului! Acuş te pun la scară şi-ti trag o bătae, de te-or duce cu cerga acasă... Înţeles-ai?
- Apoi, da’, milostivă cucoană, zise ţăranul scărpinându-se în cap. Să ierte cinstita faţa dumneavoastră, ce sa facem? Ia nişte pule ni-a dat Dumnezeu şi le-am adus şi noi la târg, să vedem, ne-om pute prinde ceva parale pe dânsele, că ne mănâncă şi pe noi o mulţime de angării şi de nevoi de tot felul...
- Măi, ţărane, eşti nebun, ori cum eşti, de vorbeşti pleve de faţă cu mine?
- Ba ferească Dumnezeu, cinstită cucoană, vorbesc vorbe sănătoase, săracul de mine! Iacă să vă aduc una ca s-o vedeţi, dacă nu mă credeţi..."Tu-i-aş praznicul cui le-a plămădit, că m-a făcut să intru în dihonii cu lumea din pricina lor. Încaltea dacă-ar fi de partea femeească, le-aş tine pentru mine, dar aşa..."
şi odată se duce la car şi alege un ştiulete de puloiu, care era mai mare, şi cu dânsa deadreptul în casă la cucoană.
- Iacă, cucoană, şagă-ţi pare dumitale asta? Acum pe ce s-a dus munculiţa mea de toata vara? ş-apoi dumneata mă mai înghii şi cu bătae, că pesemne nu-s eu destul de bătut de Dumnezeu! "Tu-i-aş patruzecile cui ştiu eu să-i fut, că au început a mă lua lumea de nebun..."
Cucoana vedea acum că ţăranul are dreptate, şi se face a se uita într-o parte, dar tot trăgea cu coada ochiului şi la cinstita pulă din când în când.
- Bată-te focul să te bata, măi ţărane, că ticălos mai eşti!… ş-apoi cum s-ar face ca s-o poată cineva întrebuinţa, când ar vre? Nu-i vorbă, că mie una nu-mi face trebuinţă. Dar tare mă mier şi eu de aşa comedie!...
- Cum să se face, cucoană! Să ierte cinstita faţă a dumneavoastră ia, când vine cuiva pofta de dânsa, o şueri de câteva ori, cum şueram noi oile la ştrungă, ş-apoi atunci, ţine-te la frecuş - cât ce-i pute, că las' dacă m-a da de ruşine. Iară când te-i mulţimi şi-i vrea sa te lese de frecuş, să strigi la dânsa: ho! ho! haram nesăţios! şi atunci îndată numai ce-o vezi că se trage înapoi frumos, ca şerpele la lapte dulce… şi pe urmă, de câte ori ţi se scoală... tot aşa să faci. şi dacă nu te-i mulţămi, atunci să mă blastemi pe mine.
- Bată-te pustiea sa te bată, mojic măscărăgios, c-al dracului mai eşti, zise cucoana, care începuse a se mai deprinde cu vorbe de masa... Ia ieşi oleacă afară din odae, ş-apoi te-oiu chema eu acuş, că avem oleacă treabă...
Tăranul tace molcum şi ese. Iară cucoana, drept cercare, începe a şuera nătărânga, şi atunci cinstita pulă face zbârc! în pizda cucoanei! Vorba ceea: găina bătrână nu se spărie de pula groasă.
şedea, sărmana, cum şede mielul la ţâţa oaei, până ce se satură de supt. Cucoana era de cele mai tartoşe!
Strâmtă-n pizdă, tare-n şele,
Craşcă pula din măsele
Că-i cam iute la oţele!
În sfârşit după ce s-a săturat cucoana bine, apoi zice încetişor: ho! ho! haram nesăţios! pula atunci pe loc s-a muiet şi foflenchiu! cade jos... Cucoana îndată o rădică cu mare sfinţenie şi o pupă drept în bot... Apoi strigă pe ţăran în casă şi luându-l cam pe departe, zice:
- şi cam cum s-a întâmplat de ai tu blăstămăţii de-aiste, măi ţărane?
- Cum să se-ntâmple, cucoană? Ia mai astă primăvară, sămănând păpuşoi în ţarină, a adus dracul - că mai bine n-oiu zice - doi oameni pe acolo. şi unul din ei m-a întrebat: ce semăn? Eu nu-mi stăpânesc gura? M-a împins păcatul să răspund în ciudă că pule semăn, să iertaţi dumneavoastră! şi atunci el pocit la gură sau naiba îl mai ştie cum a fost, a blagoslovit cu amândouă mânile spre ogorul meu din treacăt, zicând: "Pule să dea Dumnezeu să se facă". şi cum vedeţi dumneavoastră, pule s-au făcut, fără ştirea lui Dumnezeu. şi pula mea şi trei bani, ş-o căruţă de jidani, să ierte cinstita faţa dumneavoastră.
- Dar bine le mai zici pe nume, manca-lea-ai pe ceea lume!
- Apoi, da, cucoana, dac-aşa le cheamă, cum hastă pulă sa le mai zicem?
- Măi omule, oare nu cumva acela a fost Hristos şi cu Sfântul Petru? Că numai ei sunt aşa făcători de minuni...
- D-apoi, da, cucoană, mai ştiu eu cine să fi fost? Dumnezeu ori dracul, să-i bag in pchizda mâne-sa, că mai bine nu le-oiu zice, să ierte cinstita faţa dumneavoastră, că ştiu ca mi-a făcut-o bună...
- Dacă-i aşa cum spui tu, măi ţărane, apoi eu cred ca tot Hristos a fost. şi de-aceea, hai să-ţi cumpăr şi eu una, spre aducere aminte de anul când s-au făcut pe ogoară de cele care spui tu... că după mine aista-i semn de belşug.
- Pule, vrei să zici, cucoană.
- De-acelea, mânca-le-ai să le mănânci, că mult le mai porţi prin gură.
- Apoi da, dac-aşa ni-i deprinsă gura, ce să facem? Iertaţi şi dumneavoastră! Dar şi dac-a fi după vorba dumitale, cucoană, apoi mult stau eu şi mă mier de Dumnezeu. Ce dracul? N-are el altă treaba decât numai se-apuce de făcut pule pe ogoarele oamenilor! Doamne, iartă-mă, dar pulos trebuie să mai fie şi Dumnezeu acela, de-i plac aşa de mult pulele! Însă mai ştii păcatul? Oiu face şi eu ca dumneata, cucoană. Poate a vrut Dumnezeu să se cace cu bani în punga mea, că de mult şade pustie - franţă de para n-am la sufletul meu. - Ei, ce zici, cucoană, iei-ţi una ori ba? - că mă prea întârziu cu iarmarocul.
- Apoi ce mi-i cere tu pe scârnăvia asta, zise cucoana, facându-se că i-i greaţă oarecum... Vorba ceea: dee-mi-o Dumnezeu, dar nu-mi trebueşte.
- Apoi ce să-ţi cer, cinstită cucoană! Ca să nu ne sbatem, mi-i da cinci sute de lei în capăt şi pace bună.
- Ce-ai spus? Cinci sute de lei? Dar ştii că eşti de duh, măi ţărane!
- Apoi, da, cucoană, mult mi-au asudat şi mie coaele, pân-am prăşit atât amar de pule, şi le-am adus în halul ista, cum le vezi… şi dacă de la una ca dumneata nu m-oiu chiaburi, apoi de la ţărance de-a noastre ţi-ai găsit sa mă pricopsesc? Că ele ar voi să le dai cate-o teştea de pule de-o para şi câte-un vraf pe deasupra... Aşa-i la noi la ţărani, băga-mi-aş, Doamne iartă-mă, să-mi bag! Să iertaţi de vorba ceea proastă!…
- Măi, ţărane, dar trei sute de lei nu ţi-i deajuns?
- Nici o leţcae mai puţin, cucoană.
- Patru sute, măi.
- Nu se poate, cucoană.
- Nici 450?
- Ba nici 499 de lei şi 39 parale. Nu te mai pune şi dumneata, cucoană, pentru 50 de lei. Fă-mi încaltea o saftea să nu mai stea c-ai să ai bunătate de pulă, de mi-i pomeni, şi mi-i îndrepta şi la alte cucoane de-a dumneavoastră...
- Hai, na-ţi 500 de lei, zice cucoana. Dar nu cumva să te obrăzniceşti să spui cuiva că mi-ai vândut mascarale de-aiestea, c-apoi al tău e dracul. Înţeles-ai?
- A... ra! cucoană, d-apoi eu grija asta o am, păcatele mele?
În sfârşit, cucoana dă 500 de lei, îşi ie pula - şi ţăranului pe ici i-i drumul, se duce-n treaba lui să vândă cum a puté şi pe celelalte pule. Dar pule de-ar avé, despre asta nu se mai plânge el acum. Vorba ceea: calul bun din grajdiu se întreabă.
Dar ce mai atâta vorbă. Cum s-a dus ţăranul, cucoana cea paşniţă şi spăşită face o cutie de argint poleită cu aur, împodoleşte sfânta pulă în bumbac, stropit cu arome, o aşază ş-o încue în cutie ca pe un odor nepreţuit, ia cheea la sine, şi când îi venea haghiţele se aşeza gospodăreşte pe treabă, îşi astâmpăra pofta, şi ca mai ba să-i duca dorul, sau să umble pe apucate, ca până atunci. Se închipuluise biata cucoană câte se poate de bine pentru bătrâneţe...
Amu, într-una din zile, iaca ce vine popa de pe moşia cucoanei ş-o roagă de toţi Dumnezeii să-i boteze un copil. Cucoana, ca să nu strice hatârul popei, pune caii la căruţă şi se duce cu dânsul în sat să-i boteze. şi după ce-i botează copilul, rămâne la popa la masă în acea zi. şi la masă luă şi cucoana mai mult un păhăruţ două de vin, cum îi treaba oamenilor: ba ia poftim luaţi-l măcar până la brâul preotesei, ba, atâta rău sa fie! - pe cucoană o ia vinul de cap, şi pe loc îi şi vine pofta de pulă… Ei! Ei! ce-i de făcut? Da cucoana să se ducă acasă, popa şi cu preoteasa n-o lasă.
- Ai să mâi la noi în astă noapte, cumătriţă, ziseră ei, că doar nu-ţi plâng copiii acasă.
În sfârşit, cucoana scăpără de dor de pulă...
- Cumătre părinte, zise ea de la o vreme: dacă nu mă lăsaţi să mă duc, ţine cheea asta, şi fă bine sfinţia ta de te du acasă la mine, deschide lădoiul de lângă patul unde dorm eu, scoate de-acolo o cutie de argint şi mi-o adă-ncoace, că-mi trebuie ceva dintr-însa: chiţibuşuri de-a noastre, ştii, cum îi treaba femeilor...
Popa, chitind că-s nişte daruri pentru preuteasa, pe dată şi porneşte călare.
şi ajungând pe la amează, în mijlocul verii, şi da inima din popa de caldură. Când pe la mijlocul drumului, trecând prin marginea unei păduri, sta la umbra unui copac pletos să se răcorească oleacă. şi cum sta de se răcorea, îi dă dracul în gând să umble în cutie şi să vadă ce-i acolo? Suceşte el cutiea, o învârteşte şi nu ştiu cum face c-o deschide. şi când se uită înăuntru, ce să vadă? Vede coşcogemite mascara, învelită în bumbac stropit cu aromate... Atunci popa cuprins de mierare, începe a şuera. şi cum se mira el şuerând, pula face zmârc! în curul popei... Popa atunci începe a răcni şi zice: Doamne, izbăveşte-mă de vrăjmaş! Nu lăsa pre robul tău de batjocora diavolului! Că ţie unuia am slujit şi afară de tine pre altul nu ştiu. Dar toate erau în zadar. În sfârşit, dacă vede popa şi vede ca nu mai este scăpare, scoate bârneţul de la izmene şi cu un capăt îl leagă de copac,iar cu celalalt capăt de bârneţ, leagă pula cum poate, şi unde nu începe popa a se smuci şi a cotigi în toate părţile, cum se smucesc boii la tânjală, când trag ceva din greu, dar nu era chip… Se roagă el popa, răcneşte el popa, cârneşte el, popa, dar nu-i nădejde de scăpare, c-o dat peste pulă mare.
În sfârşit oleacă de nu era să iasă sufletul din popa; când noroc de la Dumnezeu, eaca o vacă, pe care o pălise strechia, cât pe ce erea sa dee peste dânsul să-l zdrobească. Atunci popa, de spaimă, începe a striga desnădăjduit: ho! ho! haram, mânca-te-ar lupchii să te mănânce! Vaca dă în lături şi atunci numai eaca şi pula ese din curul popei!... şi când se vede popa scăpat, o şi croieşte la fugă prin pădure ca un nebun, lasând şi cal şi cutie şi bârneţ şi preuteasă şi cucoană şi tot, şi se va mai duce în toată lumea. şi dus a rămas şi până în ziulica de astăzi.
marți, noiembrie 21, 2006
Povestea Pulei de Ion Creanga
Subscribe to:
Postare comentarii (Atom)
1 Comment:
ba sa-mi bag pula e mistzo povestea
Post a Comment